Google+ Brățara Ionică. Comandați fără frică! (Nonreclamă, jur!) | ComiCultural

miercuri, 3 septembrie 2014

Brățara Ionică. Comandați fără frică! (Nonreclamă, jur!)

Tocmai am primit un mesaj spămuit pe adresa mea de mail și am tresărit în scaun: ”Brățara Ionică - minunea care a uimit Europa!”.
Recunosc: buimăcit de sarcinile de serviciu și de o amorțeală inerțială a parietalului inferior (responsabil cu înțelegerea cuvintelor scrise, deci și citite), gândurile m-au purtat către ”Ionícă”, inconfundabilul diminutiv al lui ”Ion”. Până la urmă, de ce o brățară (o brățară - două brățări - gen feminin) n-ar putea fi botezată cu nume de băiețel? Adică, o floare are voie să-și zică cerceluș, fluturel, degețel sau clopoțel, dar o brățară nu poate devia în masculin?! (Să nu mai zic de uragane și alte ”Katrine”. . .).
Pe de altă parte, preț de 1-2 secunde, asocierea dintre ”Ionică” și ”minune” m-a dus cu gândul la vestitul  ”Ionică Minune”, acordeonistul care le-a ”tras clape” unor sonorități precum Bobby Mcferrin, Oscar Peterson sau Richard Galliano. (Și e așa de celebru, încât pagina lui de wikipedia e, deocamdată, doar în limba engleză! )

Nu am atașat link la poză, degeaba dați click :). Am scris în titlu: Non-reclamă!
În fine, ”Ionică” e doar femininul de la ”ionic”, termenul sugerându-ne finalmente niscai proprietăți fizice  ”miraculoase”. Iar majuscula ”I” mi-a indus confuzia optică.
E clar că ”Brațara ionică” ar fi fost depersonalizată, deposedată de funcțiile sale tămăduitoare. Pe când ”Brățara Ionică” este destinată să devină brand. O dovedesc - citez de pe site-ul cu pricina - ”mărturiile elocvente” ale domnilor M.B., C.F. și H.S. respectiv ale doamnelor N.T. și C.P. . Cred c-o dau pe păsărească, dacă mai scriu mult pe tema asta.

(Mai citează și mărturiile a doi medici, Andrei Podoleanu și Sanda Vișoiu, atât de celebri, încât eu nu i-am găsit pe net. Doar pe site-ul Brățării).
Mi-amintesc de o altă istorie haioasă, pe care am auzit-o acum câțiva ani. Un străin, stâlcitor de limbă engleză, l-a oprit pe-un neaoș de-al nostru prin București și l-a întrebat ceva de genul ” Teik Ioneschiu, please?” . . . Cumătrul nostru a crezut prima dată că devine verigă într-un circuit cultural și a bâiguit și el ceva legat de ”Did iu min Eugen Ioneschiu?”. . . ”Sei oat ?”, revine expatul cu legitimă stupoare, străin nu doar de limba, ci și de cultura românească de export. ”I want to reach here”, adăugă el, vârându-i românului o hartă sub ochi, cu degetul arătător bâjbâind prin zona Romană. După câteva secunde de rătăcire digitală, al nostru realizează că străinul căuta, de fapt, strada ”Take Ionescu”! ”Tache Ionescu”, a spellingit amuzat al nostru. Ei, de un' să știe expatul despre strălucita înfrățire pronunțiativă a lui Tache cu ilustra familie a lui Lache & Mache?! 
Mă întreb dacă Take ar fi fost nume de domnitor român. Și să presupunem că ar fi ajuns la a cincea spiță. ”Take Five”!
Am prea mult timp liber, clar. N-am destule sarcini de serviciu. O să comand câteva, pe net. Dar o să le testez, anticipat. Teste de sarcină. Nu e minunată limba română?!. . . 
C-a fost și Ziua ei pe 31 august, iar eu nu i-am urat nimic. Pentru c-o serbez în fiecare zi, de-aia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...