Google+ Paris, mon cour . . . românii-ți dau un tur | ComiCultural

marți, 8 iulie 2014

Paris, mon cour . . . românii-ți dau un tur

Cum scriam și într-un articol mai vechi, am hotărât să nu descriu ipostaze pariziene ultracunoscute. Prefer să reliefez elemente de decor tabloidizant, ca un speculant de nimicuri ce sunt ( cu rădăcini în cazuistica, dar nu neapărat în retorica lui Seinfeld). Așadar, cine se așteaptă la un articol doct, se poate opri aici. E cel mult o satiră speculativă la adresa unor metehne autohtone. E prea cald afară ca să vă pun și eu creierii la fiert.
Ca și Micul Paris, și Marele Paris își are zona lui de ”Capitale”.  Rue de Constantinople, rue d'Athènes, rue d'Édimbourg, rue de Moscou, rue de Bucarest (!) . . . Dar și Cour de Rome, Cour d'Amsterdam (Bucarestul n-are încă un ”cour”, au diable! . . . doar dacă l-am reboteza Bu-cour-ești . . .).
Prin august 2011, mergeam la pas pe Rue de Londres. Iun atmosfeer istoriq, iun vreman plezir deo mers pi gios, danz iun delisieoză matăn deo dimanș.
  
paris 2
Nimic spectaculos, deocamdată. Resimțeam  un indescriptible deja-vu de Lipscani, într-o versiune deposedată de stereotipul comercial bucureștean:
paris 1
Și extrem de puține mașini parcate outdoor! Francezi plecați prin vacanțe sau oraș doldora de parcări subterane? . . .
paris 3
Și-am ajuns la numărul 10. Precum se vede din fotografia de mai jos, care grăiește cât 1000 de cuvinte cifre.
paris 4
Pe același perete, ceva mai jos, nu puteam să scap o splendoare de autograf mural cu grafie mioritică:
stefan ionut love
Cin' să fie, cin' să fie? Grafo-antropolog de conjunctură, am început să procesez mesajul imemorial.
În ipoteza în care nu e vorba despre una și aceeași persoană, pot specula în voie.
Pentru că ne aflăm într-un oraș cu origini de dinainte de Christos, primul gând m-a purtat către Măria-sa Ștefan și Micimea-sa Ionuț Jder, precum bine povestea bădia Sadoveanu. Dar ce să caute răzeșii în regatul lui Charles al șaptelea, pe vremea când nu mai pridideau cu aruncatul otomanilor peste Milcov? . . .
Apoi, m-a străfulgerat amintirea lui Ștefan a Petrei, zămislitorul lui Nică cel Creangă născut. Nică - Ionică - Ionuț . . . dar asocierea mi s-a părut forțată, deoarece nu Creangă a satirizat moravurili-n limbarița franțuzască, ci ”monsiur” Vasile Alecsandri. Dar Vasile, pare-se, nu se trecu nici el în cartea de oaspeți a franțujilor.
Dar dacă Ștefan și Ionuț nu sunt decât doi anonimi contemporani cu noi, timizi de orientare minoritară,  incapabili să ducă la capăt un gest de tandrețe declarativă? Din înscrisul mural parcă lipsește ceva:
stefan ionut lovers
Navigatorb în aria speculațiilor, sunt liber să interpretez mesajul inclusiv într-un registru mercantil:
stefan ionut lovele
Decriptor neputincios, mă deplasez pe același perete, puțin mai sus, unde găsesc o altă semnătură, cu o grafie clar diferențiată. Și dacă misterul ”Ștefan - Ionuț” va rămâne nedezlegat, fac un apel către toți turiștii români care au trecut prin Rue de Londres nr. 10:
Zi, frate, care te-ai semnat aici? . . .
paris 6

( pauză 2 ani)
Nu am mai fost din 2011 la Paris. Dar am intrat pe Google Earth, actualizat în 2013. Nu ați avut niciodată o curiozitate morbidă de a afla ce s-a mai întâmplat prin locurile care v-au marcat călătoriile?
M-am dus cu zoomul exact pe Rue de Londres nr. 10. Și i-am dat funcția ”Street View”. Ce-au găsit fotografii Google la căpătâiul lui ”Clopotistu Bețivahu'”, nu-i deloc o întâmplare. E doar o ironie a sorții:
clopotistu betivanu 2013
Din zoomul pe care l-am executat pe perete, deduc că francezii au șters între timp înscrisurile dibuite de mine în 2011. Așadar, sunt (probabil) unic deținător al unor comori pe veci pierdute.
Mă gândesc să scot fotografiile la licitație. Sau, mai bine, să propun statului francez restaurația irositelor opere. Avem și noi dreptul la un Muzeu al InculTurismului.
(articol publicat, în paralel, și pe comicultural.wordpress.com )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...