Google+ FILMOFILIA | ComiCultural

vineri, 16 mai 2014

FILMOFILIA

Matthew McConaughey. Finally!...

Acum doi ani, am sorbit cap-coadă filmul ”Bernie”, apărut în 2011 și regizat de Richard Linklater.

[În ”Bernie”, Jack Black cred că și-a atins maximul carierei (peste prestația personajului secundar din ”High Fidelity”, unde îmbrăcase haina unui melomaniac snob, țicnit, dar seducător de ”entertaining” ). Dar nu despre Jack Black vreau să scriu acum.]
În țesătura de caractere secundare construite de Linklater, centrul de greutate este șeriful orășelului Carthage, Texas. Calm englezesc, flegmatism texan, paranoia investigatorică: lui nu-i scapă nimeni, e scris în codul genetic al oricărui infractor să fie prins de El
Personaj secundar, dar cu un rol central, bine conturat. Și foarte bine jucat. 
Tot filmul m-am întrebat cine este actorul. Abia la final am văzut distribuția: era Matthew McConaughey.


”Danny Buck” - șeriful atoate-investigator din ”Bernie”
Până la acest film, Matthew îmi dăduse impresia unui actor de categoria B+, incapabil să iasă de sub eticheta ”Sexiest man alive”.  

Începuse moderat-promițător în ”A time to kill” (1996). Avocatul carismatic care înfrunta o comunitate întreagă de albi, apărând viața unui negru condamnat aprioric la moarte,  mi-a dat fiori în instantaneul următor: 





Ați simțit? Nu?? Păi să aplic un ”zoom in”:



Ați ghicit. Are ceva din... 



... cu diferența că Marlon Brando a pulverizat inimile cinefililor încă din prima sa tinerețe. Greatest actor ever!


În schimb, mulți ani la rând, jocul lui McConaughey a ”palpitat” doar inimile ”cinefilelor” profund touchabile. Parcă încremenise în categoria ”Cary Grant - George Clooney - Johnny Depp” - actori cu ”lipici”, dar fără ”sclipire”. 

Matthew a devenit, însă, unul dintre acele rare cazuri de actori care explodează la vârsta a doua. Semi-durul carismatic și veșnic flegmatic din majoritatea filmelor sale de tinerețe a început să prindă cheag abia după vârsta de 40 de ani.


În ”Killer Joe” (2011), îmbină convingător duritatea extremă, nenegociabilă, a ucigașului plătit cu carisma polițistului dezinvolt, care acționează sub acoperirea (fărăde)legii. Personaj puternic, bine gradat atitudinal, inspirator de suspans pe șira spinării și practicant nemilos de chirurgie fără anestezic pe cordul deschis al victimelor sale.



Killer Joe” - ucigașul plătit sub acoperirea polițistului texan
În sfârșit, în 2012, în ”Mud”, Matthew demonstrează decisiv că e momentul să fie luat în calcul pentru rolurile așa-zis de compoziție. 
În ”Mud”, joacă rolul unui fugar autoexilat în natură pe motiv de crimă pasională.  Afectat voluntar de suficiență, dar nedisimulat vulnerabil. Matthew reușește să ne convingă cu un soi de profunzime enigmatică, fără a cădea în prețiozitate. Numele său, ”Mud” (noroi), deloc întâmplător ales,  îi împrumută caracterului nuanțe grosiere (nu lipsite de un romantism huckelberryan... sau chiar robinsonian), un soi de murdărie conjuncturală (totuși, spălabilă!) și o relativă netransparență (incontestabil, însă, atractivă!).


Mud. Profunzimea noroiului asumat.
Matthew schimbă, apoi, dramatismul din ”Mud” cu bufoneria din ”The Wolf of Wall Street” (2013). Rol episodic, dar emblematic, admirabil jucat.  Agentul de bursă Mark Hanna e măscăriciul degenerat, dezbrăcat de orice scrupule pentru scopul în sine numit bani. Probabil, rolul cu cel mai ridicol conținut din cariera lui Matthew ( de un penibil sensibil mai mare decât cel din ”Magic Mike” - 2012 - unde portretiza un stripper la vârsta a doua, încă potent ”artistic” / un rol bine închegat, de asemenea).


"Other people's money? I don't give a damn shit!"

Și, în fine, ”Dallas Buyers Club”, 2013. O revelație din care încă nu m-am trezit. Nu povestesc filmul, remarc doar jocul actorului.
Remarcabilă forța de luptător a lui Ron Woodroof cu sistemul medical american. Formidabil amplificator al instinctului de conservare până la proporții de obsesie existențială. În mediocritatea lui de cowboy-electrician, e supraomenesc de încrezător în șansele sale de rezistență la boală. Un Robin Hood fățiș hărțuitor al ipocritelor autorități, care îi oferă rețeta morții accelerate. 
Forța intrigii filmului rezidă în contrastul dintre vulnerabilitatea muribundului și invincibilitatea caracterului. Efectul vizual-mental e devastator.


Ron Woodroof. Fizic muribund, caracter invincibil.

Scena ”dezertării” lui Ron din spital, sfidând medicii, răzvrătit-țicnit, tragi-comic, cu halatul dezgolindu-i fesele descărnate, după una din desele sale sucombări într-o baie publică, are o simbolistică incendiar-pamfletară.



...............................................................

La final, totuși, o (intro)circumspecție. 
Mai toate rolurile remarcabile ale lui Matthew din ”era 40+”  se învârt în zona sudistă a Americii.  El însuși e născut în Uvalde, Texas. 
Apreciez transformarea actorului  McConaughey, dar îl aștept și în roluri exterioare cazuisticii ”native american”. 

De exemplu, Daniel Day Lewis (despre care sper să îmi fac timp să scriu pe larg) a trecut, din punctul meu de vedere, aproape toate testele. Cameleonicul irlandez a excelat atât în filmele britanice (”My left foot”, ”In the name of the father”), cât și în roluri de american get-beget ( ”There will be blood”, ”Lincoln”).

Eu am credința că lui Matthew i se va mai da ocazia să demonstreze că asemănarea cu Marlon Brando nu este doar fizică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...