Google+ NATURA UMANĂ | ComiCultural

sâmbătă, 15 martie 2014

NATURA UMANĂ


Ziua în care mi s-a zdruncinat mitul despre modestie

Aveam 16 ani și mă aflam în vacanță la bunici.
Înarmat cu seria ”Faustelor” lui Michel Zevaco. O lectură ușoară, potrivită pentru un adolescent cu sete de aventură.

Mă voi opri la un singur pasaj. Când trufașa Fausta îl primește pe Pardaillan la palat. 
Cavalerul o impresionează prin verticalitatea atitudinii. Prin firescul degajat din fiecare gest. 
Și, la un moment dat, îi face un compliment voalat. Nu mai țin minte ce i-a spus. Ceva de genul ”ești un bărbat cu calități deosebite bla bla bla”...  

Iar răspunsul lui Pardaillan o bulversează pe Fausta. Ea se aștepta măcar la 5% complezență, la vagi urme de modestie demnă... Doar că Pardaillan răspunde aproape sec, afișând o deconcertantă conștientizare a propriei valori: ”Știu”. 

Fausta rămâne dublu impresionată de absența fardului atitudinal.

O asemenea poziție poate fi luată lejer drept infatuare. De fapt, limitele modestiei sunt, uneori, greu de delimitat, ele sunt strict contextualizabile.

Recunosc: sunt un pardaillan-ian. Cel puțin mental.

Pe de altă parte, sunt clar împotriva părerii imperialistului Napoleon: ”Modestia este calitatea celor care nu au calități”. Modestia trebuie să existe, ca simplu străjer al pornirilor grandomaniace. Nu ca modus vivendi. Modestia poate deveni un obstacol împotriva afirmării propriilor calități, de dezvoltare a personalității. De atingere a Succesului (orice ar însemna acest cuvânt...).

Și știm că extremele sunt periculoase. Tot la 16 ani, am descoperit superba epigramă a lui Martial: 

Da, ești tânără, frumoasă și bogată, o știi bine,
Dar când singură te lauzi și vorbești numai de tine,
Fabulla, îți pierzi deodată însușirile firești:
Nici bogată, nici frumoasă și nici tânără nu ești!”.


Articol inspirat dintr-o circumstanță reală, petrecută  AICI, unde am plasat un comentariu care poate irita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...