Google+ martie 2014 | ComiCultural

luni, 31 martie 2014

Psiluneala

Interviu cu un Satir

Satir, satiri: s.m. 1. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. 2. Epitet dat unui om cinic și desfrânat.

 Satir. Personificarea masculină a Satirei profunde, aka Dan cel Hipertensiv . Îl cunoașteți. Dacă nu, nu existați. Încă.


( interviu premeditat pe fugă, printre sarcini de serviciu /
nu faceți asta la birou - și, mai ales, nu-i raportați șefului!... ) 

1.  Dane (ca să-i insuflu interviului o tentă personală, interactivatoare, încă din start - n.a.), care e cel mai mare regret al prestației tale în blogosferă?

Faptul că sunt contrat (ori contrazis) doar de persoane cu care nu are absolut nici un sens să intri într-o polemică (logic că, constructivă), fiindcă oricum sunt incapabile să pătrundă înțelesul unei propoziții formate din mai mult de trei cuvinte. Mi se pare teribil de frustrant să-i ofensezi doar pe tâmpiți.

2.  Ai de gând să scrii vreodată și un articol care să-l facă pe Băsescu să plângă din nou? (am vrut să scriu ”pietrele” în loc de ”Băsescu”, dar și ele trebuie să poarte un nume, nu?...)

Scriind un articol, cu siguranță, nu. Și nici nu-l văd pe cel care ar fi capabil să facă asta. Dar, la un pahar de ceva-on-the-rocks, la depănat de rememorări marinărești, mai ales că ambii avem stagii consistente în Rouen- spre exemplu, și dat fiind faptul că dom’ președinte a avut la un moment dat atât carnetul de marinar cât și brevetul de comandant de cursă lungă semnate de mine, dat fiind și antecedentele în domeniu, acest lucru devine perfect posibil. Și ar mai fi chestii de spus aici dar, să mă ierți, nu sunt dispus să le fac publice.

3.  Unde ai vrea să te surprindă următorul cutremur:

a. În camera 13, la hotel Iaki, sub dărâmături, în poziția misionarului cu Alina Pușcaș, salvați după trei zile de echipa de intervenții a emisiunii ”Te cunosc de undeva”?... Iar primul lucru pe care să îl vedeți după cele 3 zile nocturne de ”cutremurus captivus” să fie capul chel al lui Cosmin Seleși?...
b. Pe vapor, în larg, pe coama unui tzunami creat tot de plăcile tectonice vrâncene (puțin probabil, dar fantezie să fie...)?...
c. Zi tu unde ai vrea, dacă a și b nu sunt pe placul tău...

 a) Who the fuck is Alina Pușcaș și ce anume o face eligibilă pentru a se tăvăli alături de mine în molozul aristocratic de la Iaki (că, da, doar molozul mai păstrează o urmă de prețiozitate și elitism la hotelul în cauză) ??? *
b) surfing cu vaporul ? Interesantă idee dar, nu. Zic pas.
c) e vorba de cutremur, nu ? Doar un bucureștean asociază asta cu sfârșitul lumii așa că, de la mal de mare-ți spun, nu dau doi bani pe viitorul cutremur.

4. Te-am întrebat cumva de ce scrii ce scrii? Că răspuns încă n-am primit...

Nu, nu m-ai mai întrebat. Așa că-mi pare destul de logic că nu ai primit încă răspuns. Când mă vei  întreba există o șansă să primești un răspuns deși ceva îmi spune că el nu te va satisface.

5.  Născut fiind la malul mării, copil de-o șchioapă, ce visai să prinzi când te vei face mare: vreun Moby Dick sau o sirenă?... Și pentru că de Moby sigur nu te-ai atins, acu divulgă la tot poporul: la ce vârstă ai epilat solzii primei sirene? Cu detalii!

N-am fost tocmai precoce, dacă aici băteai, deși am trecut aproape en-passant de perioada recitărilor din Minulescu. Oricum, ca la toți bărbații (deși unul n-ar recunoaște asta !!!), a fost un rateu de dimensiuni cosmice. Naiba știa că există sutiene care se desfac din față, dintre cupe ?

 6.  Pune aici un link cu un articol în care n-ai fost sincer 100% și ai regretat. Sau n-ai regretat. Motivează răspunsul. Dacă ai chef.

Măi, nu sunt ipocrit… Niciodată nu am fost, 100%, sincer. Ar trebui să-ți pun link-ul blogului și-atât. Amu, fiecare înțelege ce vrea. Atâta timp cât nu pot fi acuzat că sunt generatorul unor prejudicii ireparabile mersului spre înainte al societății capitaliste românești, chiar nu văd unde-ar fi problema. Nu impun nimănui nimic. Nu sunt plătit ca formator de opinie, departe de mine intenția de a emite judecăți de valoare universal valabile, astfel că îmi permit luxul de a-mi promova ideile, insignifiante ca impact și urmări, uzând și de atributul diavolesc al lucrurilor spuse uneori pe jumătate.

7. Ca ziarist, ai simțit vreodată că ești a patra putere ? Adică, s-a întâmplat ceva palpabil ca efect al incisivității tale investigaționale?

Da, vremurile acelea (vorbim totuși de anii 92-94) chiar te făceau să te simți așa.  Au fost momente în care atât eu, cât și colegii mei, nu doar că ne simțeam ci chiar eram, prima putere în stat. Bine, dacă mă uit spre unele trusturi de presă, am impresia că cei de acolo se simt și acum măcar o treaptă- două peste poziția a IV-a a podiumului, deși nimic nu îi îndreptățește la asta. Au fost demiteri, s-au deschis dosare de cercetare, am fost îmbiat cu șpăgi destul de generoase. Dar, mă repet, toate se întâmplau în niște ani în care, la ora 11.00 dimineața nu mai găseai pe piață nicio fițuică, indiferent cât de insipidă, anostă și prost scrisă ar fi fost. Îmi amintesc că într-o dimineață, încă mahmuri după o beție cruntă în redacție, am ieșit, vreo 4 dintre noi și, fiindcă ne „tăia” vezica, am decis să ne ușurăm pe unul dintre pereții primăriei. În toiul acțiunii am fost surprinși de viceprimar (nici până azi nu am aflat de ce venise la muncă în creierii zorilor). „Ce faceți acolo, măi ?” ne-a întrebat, imediat ce ne-a recunoscut. „Ne pișăm pe primăria ta !”, i s-a răspuns și era perfect adevărat. Ne permiteam luxul de a face asta, atât la propriu cât și la figurat.

8. Fă un top al primelor 3 persoane publice pe care le respecți.

Într-o țară ca România ??? Tu nu te uiți în jur ? Ar fi destule, nu zic nu. Doar că majoritatea nu depun eforturi consistente și continue, nu sunt – conform propriei scări de valori, suficient de bătăioși, mulțumindu-se cu apariții și luări de poziție sporadice și, pe alocuri, chiar anemice. Apreciez pe mulți, nu prea respect pe nimeni.

9.  Fă un top invers. Top 3 detestabili.

Doar 3 ? Ești nedrept. Deși nici 20 nu știu dacă ar fi fost un număr suficient. Hai să apelăm la personajul colectiv : 1. Clasa politică românească; 2. Presa și 3. Aparatul bugetar.

10. Descrie-ți progenitura, în cel puțin 3 fraze.

Are vreun sens ? Se mai îndoiește cineva că e cel mai și cel mai ??? Sigur, spre diferență de mulți alții, eu îmi pot și proba afirmațiile la fel cum îmi pot și justifica, argumentat, chiorul găinilor ( e bine, da?) care îmi împăienjenește privirea atunci când s-ar lua în calcul să îi caut defecte. Că n-are, mă ! Ca să nu pară că mă laud am să preiau textul înscris în anexa- „Portofoliu personal pentru educație permanentă” care însoțește certificatul de absolvire a ciclului inferior al liceului : „Un elev excepțional, mult prea modest, o persoană de încredere, o fire sensibilă, sociabilă, cu un bagaj intelectual format, de certă valoare, cu preocupări intelectuale mult peste medie”. Mai pot eu să adaug ceva opiniei exprimate de profesorii lui ?

11. Cristian Tudor Popescu zicea că se va opri din scrieri jurnalistice când politicul nu îi va mai furniza subiecte. Pe tine, de blogging, tot moartea te va despărți?

Este posibil să se întâmple și așa, dat fiind faptul că la mine „hipertensiv” nu e doar o metaforă ci un diagnostic pus de specialiști, fiind un bolnav cronic „cu acte în regulă”. Dar nu, nu cred că asta va fi o eventuală cauză a unei rupturi cu bloggingul cât mai degrabă faptul că, ceea ce vine din urmă miroase a mediocritate, superficialism, duc spre un alt sistem de valori care, mie unuia, îmi e străin. Dacă voi ajunge să mă simt în blogosferă asemenea unuia dintre ultimii dinozauri, nu voi ezita să o părăsesc.

12. Definește moartea. Cât mai comic. Hai, că știi că țin la glume. Dintre cele mai deplasate.

Au definit-o suficient de precis slavii atunci când au ales să o denumească folosind cuvinte gen „smrt” (slovenă, slovacă, sârbă, cehă, etc.). Brutalitatea fonetică a unui cuvânt lipsit de rotunjimile măcar a unei amărâte de vocale, exprimă cu destulă acuratețe, propria percepție asupra morții.

____________________________

Articol scris la comanda neimperativă a inepuizabilei PSI
Nici acum nu-mi dau seama cât de ”printre picături” am reușit să fac cu Dan - Hipertensiv acest interviu care îi atestă verva nemuritoare.
* Alina Pușcaș, despre care intervievatul își dădea cu dezinteresul, e prezentatoare la ”Te cunosc de undeva”. Nu că ar conta...

sâmbătă, 29 martie 2014

Natura Urbană

”Covata înfuriată”
Un articol de care nu sunt foarte mulțumit.
Dar nu mai schimb nimic.


Ajung aproape zilnic cu  metroul în zona Pieței Unirii, ca o cârtiță sub-urbană cu rădăcini prin Dristor.

De câteva luni, pe latura opusă magazinului Unirea, la parter, a apărut o simigerie cu iz profund autohton - ”Covata cu bunătăți a lui Luca”. Trec zilnic cu juniorul meu în drum spre școală, dar nu cumpăr niciodată nimic. Nu din anti-naționalism culinar, dar nici nu vreau să credeți că citiți un advertorial. N-am nimic cu advertorialele, dar noi ne ghiftuim acasă în fiecare dimineață.

Și ce mi-a atras atenția? 

Poți să fii din Oarba de Mureș, poți avea chiorul găinilor (e incorect ”orbul găinilor”, modificați odată în dexonline ! Genetic, găinile sunt doar proaste, și nu sunt nici măcar mioape, doar slab văzătoare pe-ntuneric!)...
Deci, indiferent ce infirmitate ai avea, n-ai cum să ratezi ”Covata...”, care te atrage cu muzica tradițională românească pe care patronul o derulează non-stop.

Și cum să nu ai vânzare, când din difuzoare în cale-ți răsare un Zavaidoc,  ce-ți poartă noroc sau vreun Dan Spătaru,  să-ți alungi amarul...

Ideea e inspirată, mie îmi dă un sentiment foarte plăcut când trec pe acolo. Iar produsele nu dezamăgesc.




În fine, toate bune și cantabile până mai zilele trecute. 
Cum nicio idee bună nu rămâne necopiată, a apărut și concurența. 

Într-o bună dimineață, urechile mi-au fost distrase de o partitură dance-house, care sosea din aceeași direcție. 
Dance?? Am ridicat privirea îngrijorat. Mi-am zis, gata, Luca e istorie, l-a înlocuit vreun brand internațional. 
Mă înșelasem pe jumătate. Era o multinațională. Dar nu îl înlocuise. Doar îl flancase concurențial:




Așadar, francizatul ”Subway”, cu origini în Connecticut, se proțăpise în coasta ”Coveții” noastre, decis să-și croiască vad prin jungla bucureșteană. 
Și nu s-a mulțumit cu meniurile frugale caracteristice. Și-a mai tras și niște difuzoare cu muzică de sedus generația acneică. Ca să combată zavaidoacele învecinate.

Acum, stai la rând la Covată pentru un covrig și savurezi o ”Ciuleandră” corcită cu vreun ”Poker face”...

(Dacă vă plac coincidențele:  ”Covata cu bunătăți” îi aparține lui Luca, iar Subway îi aparține unui italian-american, pe care îl cheamă ... DeLuca!) 

Dar hai să schimbăm puțin încadrarea foto:


Ei, da! ”Gogoașa înfuriată” era de ani de zile acolo. Deschisă cu mult înaintea celorlalte două. Profund imperturbabilă și deloc reactivă la muzicotecile învecinate. Înfruntând concurența într-o tăcere ”înfuriată”...

Iar grimasa aceea ireconciliabilă de pe chipul de aluat incendiat al Gogoașei”, întoarsă spre intrușii concurenți!... Face toți banii, să recunoaștem...

Și acum: sunteți siguri că v-ați uitat bine la poză?...



Daaa... Fornetti, exponent de vârf al invaziei ungare ... Nu, nu vreau să le dau vreo idee, deși ”csardas”-ul nu m-ar deranja... prin comparație cu ”Poker face”, cel puțin.
.......................................................

Vreau să închei în ton pur autohton. Nemixat, nefardat, doar ... autentificat. Muzică de ”Covată”:




Aș fi în pericol să întârzii zilnic la serviciu dacă străzile Bucureștiului ar fi invadate de muzica asta.


miercuri, 26 martie 2014

Gând din cuvânt

Tibetan Spirit



Spirit tibetan

Văzduh de fluturi.
Tăceri levitând pe cer.
Zbor des-trupat.












__________________________

Haiku din cuvânt. Săptămâna aceasta, cuvântul este ”tibetan”. Pe blogul Irealiei.
Haiku-ului îi lipsește o silabă din cele 17. Deci nu e chiar un haiku. Dar e un ”Gând din cuvânt”.

Foto: http://www.likeyou.com


luni, 24 martie 2014

Rubrica ”Psi”

Kama Scripta
                                    
  sau ”De ce scriu încă?”
(continuare a articolului Blografia unui externaut , dar nu e nevoie să dați click pe link)


Sunt mai confuz decât oricând.

Știu că m-am apucat de scris dintr-o nevoie primară. Indispensabilă, deci.

Dar mai știu și că, în prima și ultima-mi tinerețe, îmi întrupam scrierile din vanitate creatoare. Doream să se vorbească despre mine ca despre Nichita. Ca despre un seducător intangibil.

Nu m-am ținut de intenție și nu realizez de ce (mai) scriu.

Dar știu de ce n-o să mă opresc

N-o să mă opresc, deoarece risc să intru în moarte scriptică.
Deoarece scrisul e libido spiritualizat, pentru mine. (Am mai scris asta undeva, cândva?!...).
Deoarece, orice aș scrie, resimt acea dublă senzație contradictorie, de stare de grație mixată cu insatisfacția insațiabilului setos de perfecțiune. 
Deoarece în scris simt că pot fi mai sincer decât îmi permit conveniențele socio-copro-culturale din viața reală.
Deoarece scrisul trădează cât de imperfect sunt.
Deoarece scrisul trădează cât de bine pot scrie uneori... în ciuda imperfecțiunilor mele.

Și, dacă îmi stimulez aprofundat centrii sincerității, 

Vreau să exprim inexprimabilul.
Vreau să exprim abstractul într-un limbaj atât de concret, încât să vă doară rugozitățile texturii mele scriptice.
Vreau să scriu despre Concret ca și cum Concretul se va fi creat mai întâi în scrierea mea, apoi se va fi întrupat în realitatea percepută de voi, doar ca efect al scrierii mele. 
Vreau să simțiți cum simt.
Vreau să simt cum simțiți ceea ce simt.
Vreau să gândesc printre gândurile voastre, ca și cum aș fi copărtaș la devenirile voastre. 
Vreau să cădeți pe gândurile mele ca pe niște repetabile repere.

Vreau să fiu judecat în primul rând pentru ceea ce Gândesc, apoi pentru ceea ce Simt, deși Simțurile sunt atât de puternice! Dominatoare, de multe ori. De prea multe ori... 

Vreau să-mi forțez toate limitele.

Aș vrea să scriu mai bine decât toți poeții și scriitorii trecuți, actuali și viitori. 
Pentru că și ei au vrut, vor și-o să vrea să scrie mai bine decât mine. Acoperiți sau nu de aura falsei modestii.

Chiar dacă eu sunt Nimeni. Cu ”n” mare.

P.S. 
Până la urmă, de ce ”Kama Scripta”? 
Pentru  că încerc nu doar să descriu trăiri intense, din toate pozițiile mentale. Ci pentru că încerc să abordez, sinucigaș, și diferite stiluri de a scrie. 
Ambiții de om mic cu neuronii dispersați pe câteva zeci de giga de blog. Gigalomaniac.

.........................................................................

Circumstanțe atenuante: oricum nu prea am timp să scriu. 
__________________________________

Scris în cadrul rubricii Psiluneala de pe site-ul Psi. Acolo aflăm mai multe sincerități, doar click să dăm.
Tema ”De ce scriu?”. 

Sursa foto: deviantart.

vineri, 21 martie 2014

COFFEE-BREAK


Cafele pentru poeți

Scriu în goana mare-n drum spre birou: azi e Ziua Internațională a Poeziei, iar 150 de cafenele din toată țara servesc câte o cafea oricui o plătește cu un poem. 

Eu beau gratis și 3 cafele pe zi la birou. Poți să fii prozaic sau agramat - dacă te încadrezi în fișa postului, ai acces la espressor.

Dacă am timp, dau o fugă la o cafenea și încropesc vreo 4 versuri, fac cinste vreunui neinspirat. Poetul Gării de Nord pe invers. Să ne amintim scena:

Link: http://www.youtube.com/watch?v=KxTNpEwN3ck


________________

Știrea a apărut AICI.


marți, 18 martie 2014

POEREZII

Dura mater 

                                                                             Vid amniotic.
                                                                                     Catafalc ombilical
                                                                                     Dospit în uter.

                                                                             Sare mamară.
                                                                                     Lacrimă-n sfârc nesorbit.
                                                                                     Carnagiu lactic.

                                                                             Înfăşat postum.
                                                                                     Leagăn unduit matern
                                                                                     De-o mamă rece.

                                        

_________________

Tri-haiku nerecomandat sufletelor vii. (avertisment post-factum...)

Idee plecată din pagina PSI, pe când comentam de zor o poezie de-a amfitrioanei ”Duzinelor” şi ”Psilunelilor”. 

Acest text participă la rubrica "Gând din cuvânt", găzduită de Irealia, deşi am
plecat cu ideea de la PSI. Pentru că eu ţin la amândouă, în egală măsură. Și pentru că se potrivește cu tema săptămânii de la Irealia: ”unduindu-și”. (fiind permisă devierea de la forma standard, eu am folosit participiul ”unduit”).

Sursa foto: AICI

duminică, 16 martie 2014

Psiluneala


Lacrimi de croco-edil


Ai condus vapoare prin întreaga lume.
După România lăcrimai cu spume...
Navigat de gânduri, lunecai pe Nil:
Comersant de lacrimi de la crocodili...

Şi trecut-au anii... şi-ai lăsat vaporul,
Ca să minţi poporul cu televizorul.
"Vin la Primărie!", ne strigai "subtil"
C-o trufie hâtră de ... croco-edil...

Însă Primăria fuse doar o haltă!
"La Preşedinţie!"... Inima-ţi tresaltă...
Te-ai dat în spectacol fără stolojenă
Şi-ai lăsat în urmă o croco-dilemă:

Sincere regrete?! Jale preacurată?! 
Lacrimogenie crocodi-"lucrată"?!...
Simt mirosul tainic al unui "ciolan"
Molfăit de-un aprig Ciobăsesc Traian...

                                                              de Ion CrocodIliescu

___________________________

Pamflet crocodiliu scris în cadrul Psilunelii. Tema săptămânii: "lacrimi de crocodil". 

sâmbătă, 15 martie 2014

NATURA UMANĂ


Ziua în care mi s-a zdruncinat mitul despre modestie

Aveam 16 ani și mă aflam în vacanță la bunici.
Înarmat cu seria ”Faustelor” lui Michel Zevaco. O lectură ușoară, potrivită pentru un adolescent cu sete de aventură.

Mă voi opri la un singur pasaj. Când trufașa Fausta îl primește pe Pardaillan la palat. 
Cavalerul o impresionează prin verticalitatea atitudinii. Prin firescul degajat din fiecare gest. 
Și, la un moment dat, îi face un compliment voalat. Nu mai țin minte ce i-a spus. Ceva de genul ”ești un bărbat cu calități deosebite bla bla bla”...  

Iar răspunsul lui Pardaillan o bulversează pe Fausta. Ea se aștepta măcar la 5% complezență, la vagi urme de modestie demnă... Doar că Pardaillan răspunde aproape sec, afișând o deconcertantă conștientizare a propriei valori: ”Știu”. 

Fausta rămâne dublu impresionată de absența fardului atitudinal.

O asemenea poziție poate fi luată lejer drept infatuare. De fapt, limitele modestiei sunt, uneori, greu de delimitat, ele sunt strict contextualizabile.

Recunosc: sunt un pardaillan-ian. Cel puțin mental.

Pe de altă parte, sunt clar împotriva părerii imperialistului Napoleon: ”Modestia este calitatea celor care nu au calități”. Modestia trebuie să existe, ca simplu străjer al pornirilor grandomaniace. Nu ca modus vivendi. Modestia poate deveni un obstacol împotriva afirmării propriilor calități, de dezvoltare a personalității. De atingere a Succesului (orice ar însemna acest cuvânt...).

Și știm că extremele sunt periculoase. Tot la 16 ani, am descoperit superba epigramă a lui Martial: 

Da, ești tânără, frumoasă și bogată, o știi bine,
Dar când singură te lauzi și vorbești numai de tine,
Fabulla, îți pierzi deodată însușirile firești:
Nici bogată, nici frumoasă și nici tânără nu ești!”.


Articol inspirat dintr-o circumstanță reală, petrecută  AICI, unde am plasat un comentariu care poate irita.

miercuri, 12 martie 2014

Pestilenția Grația


Sinceritate la modul conjugal

                                                               Anti-Umor ascuțitor. De instincte maritale. 
                                                                                                


Compliment pentru soția proaspăt sosită de la centrul de înfrumusețare: 
Iubito, ce frumos îmbătrânești!”...

*

Primii trei ani de căsnicie:
O tranziţie subtilă de la sexul sălbatic la violența ”domestică”.

*

Matriarhat. 
Incubatorul Neolitic al Feminismului Târziu. 

*

Concubinaj.
Un alt fel de căsnicie. Din când în când, cu câte o altă Mărie.

Concubinaș.
Personașul secundar din viața Măriei. Mărie cu care tot el ți-a făcut lipeala, acuʹ nu fi nașpă!

Căsnicie.
Tot un fel de concubinaj. Din ce în ce mai rar, cu veșnic aceeași Mărie...

*

Ce au în comun fluturii și dragostea? 
Trecutul prin stomac e doar o fază. Partea interesantă e cu săritul din floare-n floare…

*

”Găina sau cocoșul? ”
O dilemă confortabilă pentru cocoșul pe care ”Oul sau Găina?” îl cam eliminase din teoria evoluționistă…

*

Bărbatul Ideal(ist)
"Conjugalul" ce publică rândurile de mai sus și a doua zi reuşeşte să evite convertibilitatea preşului de la intrare în canapeaua matrimonială.

 _______________________________

Text oarecum potrivit cu tema săptămânii de pe site-ul Irealiei, rubrica ”Gând din cuvânt”: ”ASCUȚITOR”.

marți, 11 martie 2014

Nimic

Lipsa timpului liber dăunează grav blogului.

Dar cine e blogul ăsta, de-și dă atâta importanță?

(va urma).

joi, 6 martie 2014

Pre-Judecata de apoi


Autopsia
iertărilor postume.
Iad duhovnicesc.

_____________

3 versuri dispuse pe 5 / 7 / 5 silabe.

Haiku Ireal.
Rubrica ”Gând din cuvânt”.
Cu tema: ”Viața”.