Google+ FOTOGENÍI | ComiCultural

joi, 20 februarie 2014

FOTOGENÍI

Bucurii Anti-”Gravity”-ționale


Ești în cosmos, într-o misiune. Americană.

Lansată cu treburi în spațiul intim al unei navete. Spațiale.
Și, când ți-era naveta mai dragă, te pomenești cu o ploaie cu rămășițe dintr-un satelit artificial. Rusesc.
Schijele nu iartă.
Îți mor toți co-cosmonauții, chiar și George Clooney, carismaticul cu glume de picnic la marginea Căii Lactee.

Și rămâi singură, neconsolată și imponderabilă.

Pe de o parte ești ușurată, ai scăpat de Clooney, care ar flirta ieftin și cu o dronă.
Pe de altă parte, te cheamă Sandra Bullock și nu ții minte să fi murit în vreun film. 

...................................................................................................


Restul peliculei ”Gravity” e o luptă de-a supraviețuirea Sandrei și de-a aterizarea forțată  pe Terra. Nici nu contează, nici măcar într-o accepțiune deterministă, dacă Sandra scapă. Important e procesul, nu finalitatea.


Vizual, filmul e ”astonishing”. Trăit 3D, e ca o simulare de plutire-planare prin vidul intergalactic. Dar mă opresc aici cu aprecierile. În ciuda criticilor entuziastmatici de atâta răsuflare întretăiată de emoție, eu mă plasez în galeria cinefililor ușor dezamăgiți de această pseudo-odisee spațială ... 


Eu cred că filmul a eșuat în a fi genial cel puțin la următoarele capitole:


1. Actori aleși și  orientați stângace de către premiatul regizor.

2. Efectele sonore sunt, uneori, exagerate în momentele de tensiune. M-au perturbat din înspăimântătoarea tăcere universală.
3. Aș fi așteptat o mai realistă oglindire a dramei cosmonautei-debutante. Sandra era la prima misiune în spațiu, dar joacă pe alocuri robotic de echilibrat. Am rămas cu impresia că Sandra citise scenariul înainte și știa c-o să scape vie!... Asta n-ar fi o problemă, dar i-a șoptit taina asta, complice, și personajului ei...

Rămân, totuși, cu senzația unică, trăită de cosmonautul care resimte două stări contradictorii. 

Pe de o parte, se sufocă în claustrofobia costumului degrabă epuizatoriu de oxigen.  
Simultan, apare agorafobia (sau cosmofobia?) raportării la descurajantul infinit, care pare mult mai înfricoșător decât este perceput în spațiul terestru.
Un contrast copleșitor, cu un efect de forfecare psihică generalizată. 

......................................................................................................

Din fotoliul meu de spectator cu rău de înălțime (și, uneori, și de profunzime...), fac efortul să fiu de acord cu Clooney, care spunea (inexpresiv, dar carismatic!...) că, din spațiul cosmic, imaginea de mai jos ar fi de o inegalabilă frumusețe:






Nu îl pot contrazice, deși e deja un truism:
 Pământul e superb, e complex, e luxuriant în semnificații.

Dar eu sunt fascinat și de un alt gen de fenomene greu comensurabile: nebuloasele. Acele conglomerate haotice de materie și energie care au precedat Soarele și Pământul, Viața, Moartea, Conștiința, Transcendența. 

Bat câmpii extratereștri(?)...

Mai bine să împărtășim puțină bucurie vizuală. Doar vizuală?...


Mai întâi, să contemplăm nebuloasa ”Cap de cal”:



Ar fi dorit Aivazowsky s-o vadă! S-o picteze. S-o însuflețească pe pânză...


Dar ce spuneți despre nebuloasa ”Cap de vrăjitoare”?...





Și dacă scăpați cu zile(-lumină!) de ”zgripțuroaică”, treceți pe la ”Flacăra”...




Ca un incendiu oniric, nu credeți?... Mocniri de foc sub ghețuri spectrale. Ireal de rece cromatic și totuși atât de ațâțător de imaginație... 


Mai departe, nebuloasa Carina parcă prevestește autopsiile la care au leșinat atâtea studente la medicină:




Aceeași Carina - cu celebrele sale degete, din vârful cărora se vor naște alte și alte corpuri cerești în următoarele milioane de ani:




Dar despre ”Stâlpii Creației” ce mai putem spune...?





Și-un fragment din ”Stâlpi”, de nerecunoscut aici, la o altă scară și dintr-un alt unghi:





În fine, ”Vulturul”! Un prim-plan care ne amintește de testele Rorschach:




Și tot ”Vulturul”, în toată splendoarea sa:





Și toate aceste nebuloase fabuloase nasc corpuri cerești precum următorul: jumătate planetă, jumătate stea...




... pentru ca, finalmente, să devină un soare cu o forță gravitațională colosală, indispensabil vieții, un soare inspirator de religii, de legende, de poezie. Și mai ales de fantezii apocaliptice.




(voi reveni cu epilogul acestui articol)

____________________________________________

Am scris acest text cu gândul la ”Gând din cuvânt”, organizat pe site-ul Irealiei. Click pe link,  căci acolo găsiți fanteziști pe alese! 

Tema săptămânii: cuvântul ”bucurie”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...