Google+ Femeia | ComiCultural

luni, 3 februarie 2014

Femeia

Ce frumoasă ești!...(?)...
(articol scris în cadrul rubricii săptămânale ”Psiluneala”)


/ Frumosul și adevărul sunt identice. 
Frumosul anume trebuie să fie adevărat în sine. /
Hegel



Vreau să scriu, azi, preponderent despre frumusețea paradoxală,  oglindită cu ajutorul mijloacelor de expresie cinematografică.

Voi începe (poate surprinzător) cu dansul unei pungi de plastic din filmul ”American Beauty”. Anorganicul vitalizat. Obiect admirabil însuflețit printr-o metaforă vizual-existențială de către regizorul Sam Mendes:



Voi continua cu Angela Hayes, personaj din același ”American Beauty”. O frumusețe formală, inconsistentă. Un ambalaj atrăgător, fragil-mascând o  dramatică lipsă de conținut:



Și acum alegeți: Punga sau Angela?... Depinde ce valoare sau utilitate le conferim......

Prin opoziție, prietena Angelei, Jane, e departe de prototipul ”Miss Majoreta”. Dar profunzimea sa caracterială și știința de a-și expune frumusețea percepției noastre o impun în ochii spectatorului:


  

Voi trece acum la o nemuritoare.
Elizabeth Taylor este diabolic de frumoasă artistic în ”Whoʹs afraid of Virginia Woolf?”, film-emblemă din 1966. 
Câtă frumusețe putem găsi în zvârcolirea nevrotică a unei femei ajunse la vârsta a doua, cu o căsnicie ratată?...
Consider că partitura ei este una dintre cele mai convingătoare din întreaga istorie a cinematografiei.
Dezveșmântată de tot ”glamour”-ul hollywoodian (un act de curaj remarcabil pentru o divă a anilor 60-70), Liz a stupefiat și entuziasmat deopotrivă critica de specialitate și cinefilii amatori cu acest rol.

O estetică a grotescului? A defulării celor mai explozive tensiuni acumulate într-un mariaj de conveniență?



Iat-o și mai jos, într-o secvență video halucinantă din film: sexy-deșănțată, unduindu-și disperarea conjugală într-un simulacru de dans erotic cu un bărbat ce i-ar putea fi fiu. 
Ritual spontan al defeminizării conștientizate? Sau o parabolă a disperatei căutări a feminității pe cale de dispariție?!...



...prin comparație cu frumusețea imobilă, relativ inexpresivă a Cleopatrei din mega-eșecul produs în 1963:



Mă întorc acum în anii 90.
Voi compara cele două prietene din ”The truth about cats and dogs”, din 1996. Sunt explorate două tipologii feminine diferite:

Abby (Janeane Garofalo). O frumusețe calmă, nespectaculoasă la prima privire, dar animată de o inteligență magnetică.  Extrem de ofertantă intelectual și emoțional:




Și acum, Noelle (Uma Thurman). O frumusețe cu potențial de ”divă”, dar neposedată de o inteligență corelativă. Își ascunde cu greu zâmbetul tâmp. De fapt, și-l autocaricaturizează involuntar:


Dacă ați văzut filmul, știți deja cu care dintre cele două va rămâne ”băiatul”...


Am început cu frumuseți paradoxale, vreau să finalizez într-o notă total diferită. 


Voi încheia cu un pictorial. 
Instantanee din filmul ”Moi Laskoviy I Nezhniy Zver” (”Gingașa și tandra mea fiară”). Minunata peliculă regizată de Emil Loteanu, după piesa lui Cehov - ”Accident la vânătoare”. 
Prefer să tac.








Și să nu uităm nicicând valsul nemuritor de pe coloana sonoră a acestui film, compus de Evgheni Doga. Expresie a dramatisului existențial, sublim-at într-o purificare prin evadarea în fantezie, după cum însuși regizorul ne-o relevă în secvența de mai jos. Expresia versatilă de pe fața Olgăi este o poveste în sine...: 



__________________________________________________

Articol dedicat temei săptămânale - Psiluneala - acolo unde veți găsi și alte plăsmuiri pe tema ”Ce frumoasă ești!...”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...