Google+ POEREZII (3) | ComiCultural

luni, 9 decembrie 2013

POEREZII (3)

Mailice (bacantă) -
de William-Adolphe Bouguereau (1825-1905)
Echilibristică într-un pahar cu vise

Cuprind paharul ca pe o bacantă
Și-i texturez vertebre desfrânatei!...
Satir torid, îi sorb mustirea sacră
Preafermentatei, veșnic posedatei!...

Ibovnic umectat dintr-o sorbire,

(Mă scurg retroactiv în negri struguri).
Beția nu-i decât o amăgire....
(Fertilizez preconștienții muguri...).

Încapsulat în bahice dileme,
Îmi gâlgâi sensuri spastice-n delir.
Degustător al propriei salive?
Sau degustat de propriu-mi potir?...


Sursă poză: AICI.
_____________________________________________

Poezie scrisă în cadrul rubricii ”Psiluneala de luni”,  la inițiativa PSI. Tema: ”Echilibristică într-un pahar cu vise”. Eu am ales să fac echilibristică ”într-o”. Bacantă, ce altceva?
Au mai scris pe aceeași temă și inspirații înscriși AICI .

Mențiune: această poezie este neterminată. Sau, hai să zic, versiunea prescurtată. Continuare în Bacanala următoare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...