Google+ Orgasmuzical (4) | ComiCultural

joi, 7 noiembrie 2013

Orgasmuzical (4)

AMIRA. O VOCE DE PUS PE (SOP)RANĂ


”Numai în muzică și în iubire există bucuria de a muri, 
străfulgerarea de voluptate când simți că mori, 
deoarece nu mai poți suporta vibrațiile interne.”

Emil Cioran

Ori îmbătrânesc, ori sunt depresiv, ori sunt pur și simplu hipersensibil nativ...

Ce-a făcut fata asta de 9 ani din Olanda cu ”O mio babbino caro” a lui Puccini m-a dat cu sufletul de ceruri și apoi m-a prăbușit înapoi în țărână:


Nici Maria Callas, nici Angela Gheorghiu, nici Anna Netrebko sau Kiri Te Kanawa nu m-au impresionat atât cu modulațiile și vibrato-urile lor perfecționate în sute de ore de repetiții.

Cum să înțeleagă fata asta de 9 ani, cu zero studii muzicale, disperarea pre-sinucigașă a Laurettei care își imploră tatăl să empatizeze cu iubirea ei pentru Rinuccio, într-o Florență medievală afectată de ipocrizii și jocuri de culise para-sentimentale? Ce combinație divină de carismă, har și intuiție îți trebuie pentru a multisăgeta inima ComiCulturalului, de-mi curg lacrimi prin vene, nu sânge ?!...

Observați reacția blondei din juriu la secunda 25, când îngerașa vocalizează - ”mi piace, e belloooooo, bellooooooo..........”. Am simțit aceeași emoție extremă, ca o flacără care mă străpunge și-mi jefuiește respirația, lăsându-mă pradă unei extatice stări astmatice.

Iar finalul !!... ”Pieta! Pieta!”... îmi plesnește inima...

Mai departe, vă las întregul videoclip, cu prezentarea detaliată a Amirei. Sus am dorit să vă las să trăiți doar muzica:



Și nu pot încheia fără a vă propune și interpretarea uneia dintre cele mai adulate soprane ale momentului - Anna Netrebko:




Dacă ați urmărit cu atenție finalul ambelor (pot spune?) soprane, veți observa că Amira atacă finalul într-un mod exploziv, cu vocalize pe notele superioare, pe când experimentata Anna finalizează cuminte, în limitele partiturii originale. 

Devin extrem de curios: ce voce va avea Amira peste 10 ani, după ce modificările hormonale adolescentine se vor fi desăvârșit?...

SoprAnalitiCultural

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...