Google+ Ma mut la teatru. Cu tot cu fotoliu | ComiCultural

luni, 2 septembrie 2013

Ma mut la teatru. Cu tot cu fotoliu

Iubăreții teatrului vor râde de mine cu spume rabice: am văzut, în sfârșit, piesa ”Mă mut la tata”!...

Până aici, nimic de râs. Da, dar ”Mă mut la tata” e doar episodul 2 dintr-o duologie incepută acum 3,5 ani cu Mă mut la mama”. Pe care, spre jena mea culturală, încă nu am văzut-o.

E ca și când te uiți mai intâi la Godfather 2, fără să fi trăit momentul epic al lui Marlo Brando din GF 1: ”I'm gonna make him an offer he can't refuse”. Intelegi acțiunea, dar pierzi din spiritul partiturii...

Iar pe ”Mă mut la tata” l-am văzut, pur și simplu, din motiv de potrivire de caracter/program  cu prietenii mei -  indivizi plafonați irefutabil prin multinaționale, respectiv intelectuali șomeri cu acte in regulă.

Piesa a fost programată în cadrul festivalului ”Under Cloud”, pe 27 august, la Muzeul Țăranului Român, la 19.30. Noi am ajuns la 19.15. Coadă miriapodică. Politica festivalului: locurile pe scaune s-au repartizat ad-hoc. Dacă mai întârziam două minute, am fi primit locuri pe culoar: abia am reușit să găsim locuri pe ultimul rând! 
Pentru restul spectatorilor, potopul: s-au "introvizat" scaune de prin vecini. Ultimii 40-50 de teatrofili au rămas în picioare. Nu cunosc dacă handicapul "stand-up" li s-a dedus din prețul oficial al biletelor.

La început, sala m-a teleportat în atmosfera din filmele cu ședințe de partid comuniste. Relativ austeră, încă mustind de ”parfumul” ideologiilor expirate, improvizații scenografice oarecum stângace  - un soi de îngrășământ porcin administrat în prag de Sf. Ignat ... Dar, stop tendențiozității! Efortul organizatorilor trebuie sustenat *, iar Improvizația e carne din trupul Thaliei, muza siameză a Comediei...

Dintre vip-uri, i-am recunoscut pe George Ivașcu și pe Anca Sigartău. Doi combatanți pe frontul sub-bugetatei noastre culturi. Și pe Viorel Lis. Plus Oana, tot Lis. Întârziaci fără noroc - au acceptat, proletar, să stea pe două scaune improvizate, tocmai în colțul sălii, lângă scenă, cu capetele lângă supradecibelizatele difuzoare și cu lumina reflectoarelor în ochi timp de aproape două ore. Sărmanul Viorel, la un moment dat a mutat scaunul și s-a aplecat reumatic, să-și protejeze ochii sub o umbră rebelă, semn că la 68 de ani te abandonează inclusiv vederea... 

Piesa a început la 20.00. Pe la fără un sfert, două doamne simpatice ne-au confiscat atenția, trecând în revistă  inestimabilii sponsori. Transfigurarea propagandistică a lui Mecena. Teatrul fără bani e ca actorii fără replici: teatru mut...Îi las pe Mihai Malaimare sau Dan Puric să vă explice...

Piesa te prinde. Nu simți discontinuități logice. Nu am s-o povestesc. Mergeți la teatru, dacă n-ati văzut-o. Dar nu mă pot abține să constat verva proverbială a Adrianei Trandafir. Oricât de bine creionate ar fi celelalte personaje, Adriana strălucește. Și asta chiar dacă din titlul piesei ai crede că vedeta va fi tatăl - Adrian Paduraru (tatal vitreg-adoptiv...). Adrian rămâne un fel de Cary Grant al teatrului(filmului) românesc: carismatic, bărbat cu chemistry, dar actor cu talent potolit, încremenit în proiectul "Declarație de dragoste". Cum s-ar spune, s-a pliat pe caracter, dar nu am simțit personalitatea sa răzbătând dincolo de script. Adriana, însă, transfuge din caracter, comunică verbal și nonverbal până la ultimul rând din sală, ciuruindu-ne pe toți cu temperamentul ei bine calibrat pe partitură.

Paranteză tabloidă: Adrian Paduraru e subiectul unei ironii a destinului. În piesa de teatru, este acceptantul necondiționat al celor doi fii naturali ai iubitei Adriana. În viața reală, se află într-un proces de paternitate cu solista Silvia Lungeanu, care susține că i-a născut un fiu actorului, în urma unei scurte relații pasionale. Și uite cum am ajuns să tabloidizez un act de cultura!...

Cei doi fii ( Andreas Petrescu, care e și scenaristul principal al piesei, respectiv Gabriel Fătu, actor OTVedetizat de Dan Diaconescu) nuanțează subtil, mai ales vocal. Chiar par frați. Îi simt rude de sânge. Și cred că e și ăsta un talent. 

Familia e unitară, deși nu întotdeauna unită. Intriga cere conflicte, nerv, situatii incendiare, altfel pleci acasă după actul 1.

O reușită comedie de limbaj și de situații. Și 25% dramă. La categoria ”soft comedy”, rezistă în fața concurenței. Pleci cu dopamină în plus. Și te ține câteva zile, promit.

PS: am o dilemă mondenă: fiind în colțul diametral opus al sălii, nu mi-am dat seama dacă partenera lui Viorel Lis  era Oana sau era doar o blondă. Știrile mondene despre predestinata lor despărțire mi-au alterat simțul recognoscibilității. 

 sustenat - nu există în DEX; îl introduc eu forțat. Dacă există ”sustenabil”, trebuie să existe și ”a sustena”. Posteritatea va decide. Eu am decis deja.
                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentati...daca existati...