Google+ septembrie 2013 | ComiCultural

joi, 26 septembrie 2013

Orgasmuzical (1)

Endorfinul Preisner. Un leac de singurătate 
”Numai în muzică și în iubire există bucuria de a muri, 
străfulgerarea de voluptate când simți că mori, 
deoarece nu mai poți suporta vibrațiile interne.”
Emil Cioran

Vreau să ascultați o partitură muzicală. 

Se numește ”Tu ne mentiras pas”. A fost compusă de polonezul Zbigniev Preisner pentru coloana sonoră a Decalogului lui Krzysztof Kieslowski, episodul 8. 
Tema filmului - ”Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Adică ”Să nu minți”.

Începe mult prea simplu. Continuă prea simplu. Se termină prea simplu.

Începe ca un vals funebru.

Ca o blândăvestire a unui purgatoriu.

Ca o dezolantă conciliere cu deșertăciunea  existenței noastre pământene.

Viori planând archaeopteric prin sfâșietoarea senzație de efemer.

Arcușuri grațioase destrămând aerul în mii de epitafuri polifonice.

Simt nenăscuții oameni,  în negravide mame, îndoliați ombilical din dragoste de muzică.

Simt muribunda carne din încă viii oameni,  încolăcindu-se sonor prin sângele extatic.


The Depression of Man Ray's Violin
(D
omen Lombergar)


Sunt încă viu, cât timp voi fi afectat de muzica asta până la descompunere sufletească.

Eu asta simt.

A revelat pentru voi,

NostalGică Petrescu

Notă:  Percepția mea subiectivă nu are legătură directă cu ce a dorit autorul să exprime. Dacă v-a displăcut, reclamați-mă la OPC (Oficiul pentru Percepția Consumatorului).

vineri, 20 septembrie 2013

ControVersetele sataNietzsche (1)



Măririle și decăderile societății umane*  de la origini și până în prezent. Profund de pici în absolut!

                                                 *societate umană – pleonasm voluntar, dedicat tuturor site-urilor care folosesc această expresie / societatea este umană prin definiție, deși inumană prin deformație socială ...

Episod-pilot de încercare

Am fost provocat. Intelectual.

Un recent prieten online, un interiorizat gestant de idei, un nativ pesimist cu ascendent spiritual în Cioran, mi-a aruncat o perfidă mănușă, mai anevoioasă  decât povara mitologică a lui Atlas: să scriu despre decăderea societății actuale. Obsesia mă chinuie și pe mine, încă de la prima mea poziționare conștientizată în penitenciarul comunitar numit Societate.

Chiar și un mental-storming pe această temă al paradigmaticilor Pleșu-Liiceanu-Patapievici, asezonat cu o asceză spiritistă Țuțea-Noica-Steinhardt, s-ar solda cu disensiuni dilematice. Chiar mai controversate decât eterna, universala și de nerăspuns interogație - ”Care e sensul omului pe Pământ?!” ...

Dar eu nu-mi propun să vă provoc un vertij cognitiv, sondând profunzimi de gândire absconstipată. Risc să gonflez periculos de mult sfera cunoașterii. Iar sfera, cu cât e mai supraponderală, cu atât își exhibă  mai multe enigme.

Cel mai greu e începutul. Aici voi ține un moment de reculegere întru combaterea lipsei mele de inspirație.  

(Cinci minute pauză. Aș lua o supradoză de Ginkoprim Smart. N-am. Apelez la tabletele de Placebo. Funcționează invariabil.)

 Proaspăt inspirat, hotărăsc unilateral că voi avea nevoie de 10 episoade pentru această temă. Minim. Deoarece, dacă există sau nu un declin al societății actuale, de orice natură, iată o dilemă care trebuie tratată din perspectivă istorică, pe mai multe criterii.

Voi scrie în stilul ComiCultural, cvasi-fictiv-intelectual, cu accente corozive de comedie antiumană. 

Gândesc acest serial în primul rând auto-provocator, biciuindu-mi neuronii până îmi va necheza inspirația blocată printre sinapse. Prin forțarea profană a limitelor sferei cunoștințelor personale. Să fiu realist: neidentificându-mă cu vreun erudit, trebuie să compensez prin ascuțirea observației sau prin hiperactivarea creativității. Mai pe limba mea, să încerc să par mai cult decât sunt și mai inteligent decât m-a ghiftuit codul meu genetic.

ComiCultural fiind un blog-prunc, nici măcar indexat pe vreun motor de căutare, nu mă aștept să mă invadați cu comentarii pe marginea scrierilor mele. 

E adevărat, expunerea mea online invocă latent commenturile voastre. Altfel, aș scrie literatură de sertar și aș publica-o postum... Aș fi, însă, un grandoman să sper, aprioric, că ați fi interesați de acest subiect. Dar numai scriind online voi înțelege dacă bântuirile mele existențiale stimulează vreun soi de empatie în voi.  

Urmarea, în epoca viitoare.


                                                                                                                                             ShakeSpiru Haret©

miercuri, 11 septembrie 2013

Ori învingem, ori Terim¹ !

o cronică subrealistă despre victoria (er)otomanilor 
asupra românilor de azi, de ieri, de nicăieri...

Contra turcilor va fi mai ușor*, dar și mai greu!”, scria Ovidiu Ioanițoaia înaintea meciului cu Turcia pe gsp.ro.

Parcă aud glasul de tunet al lui Ștefan, înaintea bătăliei de la Vaslui: ”Oștenii mei! Un lucru e sigur: ori învingem, ori murim!

Dilematicul Ioanițoaia, ajuns la o vârstă a înțelepciunii prezumate, a lansat o dihotomie cu tâlc: jocul ăsta la care se pricep toți e doar pentru coneseori, domʹle! 

Deși nu e suspectă de profunzime la prima citire, butada lui Ovidiu s-a dublu-adeverit:

1. Cu turcii a fost mai ușor. Numeric, am fost 11 la 11, nu 45.000 la 120.000, ca la Vaslui! 
2. Cu turcii a fost mai greu. Păi, spre deosebire de Marele Ștefan, Strategul Piți n-a putut duce la îndeplinire misiunea de hărțuire om la om și înfometare progresivă a dușmanului. Nici n-apucă să otravească fântânile de la Apa Nova, că turcii veniră cu băutura-n traiste tocmai de la ʹStambul! Nici n-a avut la îndemână vreo mlaștină în care să-i împotmolească, pentru că ăștia schimbară recent gazonul, fir-ar ai dracuʹ! Și nici n-am fost blagosloviți cu vreo ceață de s-o tai cu iataganul, poate-și băgau ienicerii vreo două și la ei în poartă!

Gheorghe Cozorici, un strateg vizionar cu gândul la peluza din
Ștefan cel Mare

Uite, domʹle, că e plină istoria de învățăminte...și vă mai zic una, daʹ s-o țineți minte!


Să luați exemplu de la înaintașul vostru Vlad Țepeș, tehnicianul care a pregătit exemplar confruntarea de la Târgoviște, din 17 iunie 1462:

1. Întâi de toate, a tăinuit cu strășnicie data disputării partidei. 
2. Apoi, a aplicat stratagema ambuscadei, prin asaltul asupra adversarului direct în cantonament! 
3. A programat meciul în miez de noapte, la ora la care Mehmed al doilea avea în cap numai vise (er)otomane.
4. I-a înțolit pe-ai lui cu echipament turcesc, din respect pentru distinșii oaspeți, veniți în Țara Românească să ne incendieze satele, să ne siluiască femeile și să ne ia copiii robi la Istanbul. Și să ne perceapă și peșcheș câte secole om mai avea.
5. A împins pe nesimțite echipa în terenul advers printr-un joc ușor de glezne. Deși plictisit de jocul anost al ghiaurilor, publicul spectator s-a abținut să ceară demisia antrenorului, dată fiind reputația acestuia de țepar.
6. A adormit instinctele adversarilor prin tactica strămoșească a  temporizării.
7. Dezbuimăciți din somn de atacul frontal ordonat de Țepeș, istanbulangiii n-au apucat să vadă nici măcar în reluare fazele golurilor înscrise la Înalta Poartă, pentru că românii i-au faultat sistematic și grosolan, până ce n-a mai rămas picior de otoman pe gazonul strămoșesc.

Hai că v-am dat strategii să v-ajungă pânʹ s-or nimeri Ianis Hagi și Mario Mutu în aceeași echipă. Că fără inventatori de miracole, nu văd cum fotbalul românesc va deveni un sport de echipă.
                                                             A consternat

  Fatif TemăcelăRim

Note pentru nemicrobiști:
1 -  Fatih Terim - antrenorul actual al echipei de fotbal a Turciei
decât cu ungurii (nota autorului)

luni, 9 septembrie 2013

Un pericol social subestimat: eutanasierea stăpânilor fără câini


S-a votat:  maidanezii depistați pozitiv la testul anti-doging vor fi suprimați.

La aflarea veștii,  autoritățile au răsuflat ușurate, iar câinii s-au ușurat pe nerăsuflate, marcându-și creștinește teritoriile în care își vor aștepta sfârșitul. 

O bombă socială stă, însă, să explodeze din moment în moment. Pe listele de așteptare pentru adopția de maidanezi există câteva sute de mii de bucureșteni care încă aspiră la statutul de stăpâni de câini. 


Uită-te în ochii mei!
Cine clipește primul, e eutanasiat!
Asociația ”Procățeii fără vină vor dreptatea lor canină”, a cărei înființare v-am semnalat-o în exclusivitate aiciatenționează că nu există niciun câine vagabond în București - există doar suflete rătăcite care încă nu și-au gasit stăpânul-pereche. 

Asociația va organiza în curând un marș pentru suspendarea temporară a aplicării legii privind eutanasierea neconsolatelor carnivore. Convoiul va porni din Piața Ham!zei și se va finaliza în fața Bisericii Javropoleos. Aici, se va păstra un pios moment de vaccinare antirabică în memoria primilor 100 de marșăluitori intoxicați deja de jandarmi cu gaz sterilizant. Restul vor recurge la un gest extrem de eutanasiere simulată în grup, prin autoinducerea sentimentului cardiac de singurătate cronică.

La final, demonstranții vor rupe rândurile și o vor lua care încotroceni, unde vor scanda cu ultimele puteri ”Marș afară, javră ordinară!” și vor protesta față de etniile protejate de lege, cum e cazul rasei pe cale de dispariție Ciobăsesc Traian.

Târziu, în noaptea neagră, un demonstrant, vizibil simpatizant al partidului de opoziție PatruPeDeLe, va șterge orice urmă a simulacrului, măturând asfaltul cu un mops corcit cu două cârPechineze.

      A consternat de la fața locului....

                                        Un pitbulangiu căruia îi cam lipsea o buldoagă... 

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Une mic scrisorique antirabique

Pour mon amour, pour toujours ... Brigitte Bardot

Ma cherie Brigi,

Sunt așa de anșanté  c-ai trimis la Băseschiú scrisorica de amor pour maidanezu' ucigaș, parol, aproape uitasem c-exiști...
Ma cheri, sunt oripilé ce citit pe forumuri, se imbesili sunt unii roumeni, nu pot rezisté se nu-ți scriu, ce mi-au citit ochii ... ” ipocrita BabaBardot” ... ”smochinita” ... ”hoașca penală” ... Suflete castrate, parol, intelectualité depravé! Jeo tare le-aș mai eutanasia mouse-urile (”mouse”...știi...șoricelul acela micuț  care dă  din click cand vrei se scrii pe leptop...sau ordinateur portable, cum le ziceți voi)...
Lady and the tramp. Traducere: Brigi,
adunând de pe străzi un lătrător la praf de stele

Barbații roumenieni, merde !  Acum 50 de ani,  le curgeau balele ca la cațeii in calduri, dadeau din cozi doar ce-ți ondulai fesele-n filme...Acum, din babetă senilă nu te mai scot, au diable! 
Me, nu mai suport Roumania asta, se fac referendum ca sa incite la chinocid, cʹest horrible!  Se nu fiu acuzat de malentendu: dʹaccord che prea mulți maidanezi  in Bucarest! Dar eu cred che prea mulți comunitari cu creier sterilizat la Primarie!

Dar gata, suffisant cu  atâta mizerie...Sunt un pic nostalgique...  mai ții minte chind am mers  noi deux au restoran' si am manché spesialité franseză ? Si acum mai salivez deo granʹ plezir:  ”piept de ratza cu dulceatza de ciapa” ...iun delir, nu alta!! 
Auzi, ma cheri? Da' ratza aia delisiosa, ce pacate o fi avut, de-a sucombat-o ? O fi scos ochii la vreo mâtza jucheușa cu ciocul zglobiu?... Sau o fi incercat, par imprudence,  sa cloceasca ouăle lui Adrian Nastase?...  Cred che tu ai lacrimat toată de durere, iubărață de animale ce esti! Lʹhumanité carnivore, cʹest ça!...

Dar da-le incolo de ratze, toata ziua macmacmac, dau din fundulețele acelea libidinoase, trec  prin viatza ca gâsca prin apa ...Vorba chintecului: ”O ratz-aș eutanasia, dar un câine, ba!” ...

Tu știi che sunt mort dupe câini, dar știi ce mi s-a-ntimplat?? M-am amorezat de-un ... hingher !! Nu mi-a venit se cred, ce pațanie... L-am cunoscut vara trecută in fața casei mele, l-am prins cu lațul de ghitul luʹ Labiche, voia se-l  sustragă spre sterilizare ...Și am țipat ”Oligofrenule, Labiche e viața și posteritatea mea! Mută-ți hoitul înapoi  la Primăria Sectorului Doi !”. M-a măsurat cu o expresie antirabică, vizibil impresioné de simțul meu lirique și m-a pus la punct : ”Auzʹ, madam!”...Mon Dieu, mi-a zis ”madam”, parca a citit pe mon vizaj orientarea sexuelle, dar și francofonia ce mă posedă, che intuitif...Enfin, l-am  ignorat, dar daca-mi zicea ”Păpușe masculină”, îi îndesam pe gât absolutement pampersul lui Labiche! Deci, zice: ”Madam! Io-țʹ las javroșuʹ să hălăduie pă maidane , daʹ mie ce-mi iese?”... Tu știi că la faze de genul ”mie ce-mi iese”, mă infierbânt tot, fac un pic pe mironosițul greu abordabil și întorc spatele sfidător, așteptând să-i iasă odatăăă!...
Și  ce-a ieșit, e de nepovestit heterosexualilor, une aventure incroyable!! Un amour ca-n filmele de artă decadentă...Din dragoste de mine si respect pour Labiche (merveioză gest!), Iúbi al meu a demisioné de la Primarie si se angajé la fundația ”Procățeii fără vină vor dreptatea lor canină – o fundație care sprijină stăpânii fără câini”. Zilele astea face și partid, cʹest mirobolant, știi tu chiți simpatizanți avem déja?
Eu sunt casnique. Iubi mă ține acasa. La jalousie, bat-o vina! Cum tras ocheada la vreun june occasionelle, jat...primesc une grand bataille sur le poponetz!... El nu știe ce mult plezir aduci bataia la funduletz...
De fericire, am început sa-i dedic si versuri. Daaa,  une satisfé absolute, m-am regasit spirituelle:

”Hingher, hingherașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu...
Eu sunt mic ... tu fă-mi-o mare...
Eu sunt slab... tu fă-mi-o tare!...”

Ma cheri, te las acum, che ai de citit milioane de mesaje mizere de la roumenieni ! Fii tare! Așa și eu, cu drepturile de la homosexualité, țin steagul sus! Sau cocoșelul, ca se fac iun glumiț draguț.. ca de la iubitor la iubitoare ... de animale... 

Te pupapa!

ERA SE UIT: Iubi al meu a aparut si la televizor, chind era inca profesie de hingher: un scump, cʹest ça?... 
                                                                                                        

Al tău scumpique,
                                                                                                                        Jules BaliVerne

CE CITIT E PAMFLET. CA SA NU SUPARAT PE CINEVA.   

PENTRU VERIDICITATE: Labiche este din rasa descrisă AICI.


miercuri, 4 septembrie 2013

Sărut, deci juisalivez!

                                                     "I can be a quite excitable person
                                                                                   Tom Cruise (citat real)

Neurologii americani (care alții??) ne-au asigurat că sărutul e un act mai intim și chiar mai important decât sexul, mai ales în cazul relațiilor bazate pe sincere sentimente. Testele RMN au demonstrat că actul împreunării bucale, prin raportare la actul sexual, percutează  mai viril centrii nervoși ai fericirii din creierul depozitar de emoții, sentimente și alte infirmități psihice.

Acceptologii români au imbrățișat și chiar augmentat  ideea. Astfel, limba nu e decât un mădular asexuat semierectil, cu 3 avantaje intromisive față de clasicul falus: papilo-degustător, intens irigator și  non-ejaculator.    

Prin deducție patologică, putem asocia sărutul cu un fel de sex oral în care invariabila finalizare a unuia dintre parteneri este înlocuită de o reciprocă juisalivare.          
_____________________________________________________________________________________________
Am generat acest intro științifico-erotic, deoarece HollyUdul a cunoscut recent o demitizare de proporții organoleptice. Două depoziții-surpriză au compromis imaginea a două sec-simboluri legendare:

 Angelina Jolie sărută excesiv de umed, stânjenitor și neconfortabil, se lamentează James McAvoy, fost partener în filmul Wanted.  
Tom Cruise sărută scârbos și umed, se plânge Thandie Newton, fostă colegă de platou la Mission Impossible 2.


Sunt mai reală decât crezi!
Printează-mă și ai să (sali)vezi!
Orice bacterie 
pe limba mea piere! 

O lume-ntreagă  zace-n consternare... Armate de paparazzi  își năpustesc blițurile spre cavitățile bucale ale celor doi, pândind scurgeri delicte pe la colțurile gurilor...

 Și, totuși, senzaționalul se produce nu pe buzele damnaților, ci în înfierbântatele birouri de la Holly-Umed! Producătorii au adulmecat imediat oportunitatea unei coproducții salivare Cruise-Jolie!

Până la spargerea botox-office-ul anului 2014, noi vă supunem lecturii schița de scenariu aprobată în vederea ecranizarii:


TITLU : Tom a propus KISSTERMINATOR - în spiritul "ArnOldies, but goldies"! ...Angelina a lansat ”VIVA SALIVA”, după marca apei de gură cu efect anti-gust, pe care tocmai a lansat-o...Producătorii, însă, au hotărât altceva: ”Sărut, deci juisalivez...
GEN: scursură dramatică în fază terminală
ÎN ROLURILE principale: Tom Cruise și Angelina Jolie.

PARTEA  1: Anno Domini 2113. Supraîncălzirea globală a deșertificat 99,99% din suprafața Terrei. 0,01% a scăpat deshidratării mondiale, palma de pământ fiind proprietatea soților Tom&Angelinacare se sărută intromisiv. 
Desalinizarea oceanelor nu e o soluție, apele sunt contaminate cu o substanță otrăvitoare de natură necunoscută, imposibil de filtrat. Criza de apă a adus oamenii în pragul regurgitării propriei salive, singura metodă de reciclare a lichidelor potabile. (Da, ați ghicit, s-au epuizat până și rezervele de urină)....

PARTEA A 2-A: Celula de criză inființată la nivel global cunoaște eșec după eșec. Nimeni nu mai bea, nimeni nu mai plouă. Organismele mor succesiv, oamenii mor indigestiv. Doar la radio se aude ultimul hit al muribundului Adrian Copilu'-Colivă: ”S-a rupt lanțu’ trofic dă iubire / Da’ ieu nu mă Óftic...mor cu zile”... În acest timp, Tom și Angelina se sărută intromisiv. 

PARTEA A 3-A: Mor toți: președintele SUA, Preafericitul TeocTrist, bulibașa din Sintești, Buddha Bar ... moare și Brad Pitt, sinucis din gelozie, pe cale orală, cu salivă toxică. Moare scenaristul de scenarită, moare regizorul de filmofilie, moare toată echipa de-atâta scenografie... inclusiv operatorul, care mai apucă să tragă o dublă la scena finală și apoteotică  a filmului: Tom și Angelina se sărută intromisiv

Cei doi rămân pe platou, în faza de platou, ultimii supraviețuitori ai răposatei omeniri : Adam și Eva, Alfa si Omega 3, Iri și Moni... doi monștri acri ai ecranului cu cristale lichide (LCD)(ultimele lichide, sorbiți cu încredere) ...

EPILOG: Tom își extravertește delicat limba de a Angelinei prin procesul de segregație salivară autoindusă. Angelina se trezește umectată toată, cu tartrul întins pe superba-i epidermă facială, fără niciun fan club în viață, fără macar un Brad deasupra capului, mahmură ca după o lungă deglutiție a nedigerabilului Ego și strigă deznădăjduită:  
Tooom, scientologu’ lu’pește,  tu te-ai terminat și m-ai lăsat pe mine fără spută???”

ANGELATINA JOLIE

luni, 2 septembrie 2013

Ma mut la teatru. Cu tot cu fotoliu

Iubăreții teatrului vor râde de mine cu spume rabice: am văzut, în sfârșit, piesa ”Mă mut la tata”!...

Până aici, nimic de râs. Da, dar ”Mă mut la tata” e doar episodul 2 dintr-o duologie incepută acum 3,5 ani cu Mă mut la mama”. Pe care, spre jena mea culturală, încă nu am văzut-o.

E ca și când te uiți mai intâi la Godfather 2, fără să fi trăit momentul epic al lui Marlo Brando din GF 1: ”I'm gonna make him an offer he can't refuse”. Intelegi acțiunea, dar pierzi din spiritul partiturii...

Iar pe ”Mă mut la tata” l-am văzut, pur și simplu, din motiv de potrivire de caracter/program  cu prietenii mei -  indivizi plafonați irefutabil prin multinaționale, respectiv intelectuali șomeri cu acte in regulă.

Piesa a fost programată în cadrul festivalului ”Under Cloud”, pe 27 august, la Muzeul Țăranului Român, la 19.30. Noi am ajuns la 19.15. Coadă miriapodică. Politica festivalului: locurile pe scaune s-au repartizat ad-hoc. Dacă mai întârziam două minute, am fi primit locuri pe culoar: abia am reușit să găsim locuri pe ultimul rând! 
Pentru restul spectatorilor, potopul: s-au "introvizat" scaune de prin vecini. Ultimii 40-50 de teatrofili au rămas în picioare. Nu cunosc dacă handicapul "stand-up" li s-a dedus din prețul oficial al biletelor.

La început, sala m-a teleportat în atmosfera din filmele cu ședințe de partid comuniste. Relativ austeră, încă mustind de ”parfumul” ideologiilor expirate, improvizații scenografice oarecum stângace  - un soi de îngrășământ porcin administrat în prag de Sf. Ignat ... Dar, stop tendențiozității! Efortul organizatorilor trebuie sustenat *, iar Improvizația e carne din trupul Thaliei, muza siameză a Comediei...

Dintre vip-uri, i-am recunoscut pe George Ivașcu și pe Anca Sigartău. Doi combatanți pe frontul sub-bugetatei noastre culturi. Și pe Viorel Lis. Plus Oana, tot Lis. Întârziaci fără noroc - au acceptat, proletar, să stea pe două scaune improvizate, tocmai în colțul sălii, lângă scenă, cu capetele lângă supradecibelizatele difuzoare și cu lumina reflectoarelor în ochi timp de aproape două ore. Sărmanul Viorel, la un moment dat a mutat scaunul și s-a aplecat reumatic, să-și protejeze ochii sub o umbră rebelă, semn că la 68 de ani te abandonează inclusiv vederea... 

Piesa a început la 20.00. Pe la fără un sfert, două doamne simpatice ne-au confiscat atenția, trecând în revistă  inestimabilii sponsori. Transfigurarea propagandistică a lui Mecena. Teatrul fără bani e ca actorii fără replici: teatru mut...Îi las pe Mihai Malaimare sau Dan Puric să vă explice...

Piesa te prinde. Nu simți discontinuități logice. Nu am s-o povestesc. Mergeți la teatru, dacă n-ati văzut-o. Dar nu mă pot abține să constat verva proverbială a Adrianei Trandafir. Oricât de bine creionate ar fi celelalte personaje, Adriana strălucește. Și asta chiar dacă din titlul piesei ai crede că vedeta va fi tatăl - Adrian Paduraru (tatal vitreg-adoptiv...). Adrian rămâne un fel de Cary Grant al teatrului(filmului) românesc: carismatic, bărbat cu chemistry, dar actor cu talent potolit, încremenit în proiectul "Declarație de dragoste". Cum s-ar spune, s-a pliat pe caracter, dar nu am simțit personalitatea sa răzbătând dincolo de script. Adriana, însă, transfuge din caracter, comunică verbal și nonverbal până la ultimul rând din sală, ciuruindu-ne pe toți cu temperamentul ei bine calibrat pe partitură.

Paranteză tabloidă: Adrian Paduraru e subiectul unei ironii a destinului. În piesa de teatru, este acceptantul necondiționat al celor doi fii naturali ai iubitei Adriana. În viața reală, se află într-un proces de paternitate cu solista Silvia Lungeanu, care susține că i-a născut un fiu actorului, în urma unei scurte relații pasionale. Și uite cum am ajuns să tabloidizez un act de cultura!...

Cei doi fii ( Andreas Petrescu, care e și scenaristul principal al piesei, respectiv Gabriel Fătu, actor OTVedetizat de Dan Diaconescu) nuanțează subtil, mai ales vocal. Chiar par frați. Îi simt rude de sânge. Și cred că e și ăsta un talent. 

Familia e unitară, deși nu întotdeauna unită. Intriga cere conflicte, nerv, situatii incendiare, altfel pleci acasă după actul 1.

O reușită comedie de limbaj și de situații. Și 25% dramă. La categoria ”soft comedy”, rezistă în fața concurenței. Pleci cu dopamină în plus. Și te ține câteva zile, promit.

PS: am o dilemă mondenă: fiind în colțul diametral opus al sălii, nu mi-am dat seama dacă partenera lui Viorel Lis  era Oana sau era doar o blondă. Știrile mondene despre predestinata lor despărțire mi-au alterat simțul recognoscibilității. 

 sustenat - nu există în DEX; îl introduc eu forțat. Dacă există ”sustenabil”, trebuie să existe și ”a sustena”. Posteritatea va decide. Eu am decis deja.